O bătrână de 93 de ani a donat 10.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, deşi abia are ce să mănânce

„Am 93 de ani. M-am născut şi am trăit toată viaţa în satul acesta. Nu am fost niciodată căsătorită. Am vieţuit cum a dat Dumnezeu. M-am ocupat cu gospodăria, cu agricultura. Tata, Petre Vasilescu, a fost cântăreţ la biserică. Pe mama o chema Floarea. Sunt credincioasă atât cât a dat Dumnezeu, Creatorul care ne-a făcut şi Purtătorul nostru de grijă. Merg la biserică de mică. Acum doar duminica. Dar aud la televizor slujbele. Las toate la pământ şi mă duc în casă şi le ascult. Fac şi eu ce am pomenit de la părinţi: ţin posturile, mă spovedesc, mă îm­păr­tăşesc şi mă rog cât îmi dă Dumnezeu putere. Mănânc o dată pe zi, seara, ca să fiu mai liniştită. Toată viaţa cel mai mult mi-a plăcut să fiu liberă şi să-mi ajute Dumnezeu să fac voia Lui. Să-mi dea putere până la sfârşit să fiu lângă El. Când Îl simt aproape sunt fericită. Şi pentru asta sunt mulţumită. Când eram copil, protejată de părinţi, mergeam la biserică. Aşa am dobândit dragoste de Domnul. Mi-au plăcut slujbele şi le-am prins în sufletul meu. Am evlavie pentru toţi sfinţii, dar mai mult strig la Sfântul Gheorghe, al cărui nume îl port. Mi se întâmplă zilnic minuni pentru că tot ce este spre bine sunt de la Dumnezeu. Iar eu sunt aşa cum este voia Lui. Am mai multe rugăciuni pe care le spun: Împărate ceresc, Tatăl nostru. Când vedeam mai bine, citeam din Vieţile sfinţilor. Mi-a plăcut atât de mult de Biserică, încât am trăit în suflet numai cu ea. De aceea nu am avut niciodată intenţia să mă căsătoresc”,  a declarat mama Gherghina, pentru ziarullumina.ro.

Legat de donaţia făcută pentru Catedrala Mântuirii Neamului, bătrâna spune că a făcut ce a simţit şi că a făcut-o pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru ea: „„Am strâns şi eu, cum a dat Dumnezeu, din pensie o sumă de bani pe care am dat-o pentru ridicarea Catedralei din Bucureşti, ca să am pe lumea ailaltă o spe­ranţă de linişte, mântuire, o binefacere de la Dumnezeu şi lumină. Pentru că dacă El mi-a ajutat, trebuie şi eu să ajut. Şi-i mulţu­mesc pentru asta. Este un lucru bun Catedrala şi aştept să se termine, pentru că-mi este gândul tot acolo. Dacă nu se poate să ajung să o văd, sunt mulţumită şi aici. Dacă am încredere, e ca şi când aş fi fost la Bucureşti!”